De 20 de ani, creștem împreună cu fermierii și partenerii noștri agricultura României.

Suntem o companie de familie care își propune să adauge valoare domeniului agricol din România și să contribuie la dezvoltarea comunității.

În fiecare an, am reușit să identificăm tot mai multe oportunități în lanțul de distribuție și am atras parteneri la fel de pasionați de natură ca și noi.

Ușor, compania și-a extins aria de expertiză, de la distribuția de îngrășăminte la servicii complete de originare cereale și distribuție de inputuri pentru agricultură, iar în acest moment suntem mândri să deservim comunitatea cu 5 facilități de depozitare ce au capacitatea de stocare de peste 150.000 de tone de cereale.

Valori

Pentru noi, responsabilitatea a devenit tradiție și dorim să insuflăm viitoarelor generații respectul pentru natură și pentru roadele sale. Avem un set de valori bine împământenite din care se ramifică toate acțiunile companiei. Pe baza lor, ne alegem și suntem aleși la rândul nostru de parteneri. Valorile care ne ghidează în activitatea noastră de zi cu zi sunt:

Atașament

Suntem în strânsă legătură cu întreaga comunitate și suntem atașați de partenerii și de angajații noștri. Pe toți ne unește același lucru: dragostea pentru natură. Știm că doar împreună putem crea un model de agricultură la care cu toții visăm.

Onestitate

Onestitatea e în natura noastră și reprezintă sămânța tuturor parteneriatelor pe care le creștem. Credem că flexibilitatea și transparența trebuie cultivate constant. Doar așa putem construi relații înfloritoare.

Stabilitate

În toată activitatea pe care o realizăm, încrederea joacă un rol vital. Parteneriatele pe care le-am semănat au terenul prielnic pentru a da roade și în anii care vor urma.

Cele mai valoroase resurse ale noastre sunt oamenii.

De aceea, fiecare demers al nostru pleacă de la nevoile lor și de la dorința de a fi mereu cu un pas înaintea provocărilor pe care le întâmpină.  Căutăm în permanență soluții inovative pentru a accelera impactul pozitiv în agricultură și credem că doar protejând natura putem oferi hrană generațiilor următoare.

Noutăți

El auge del juego responsable en plataformas de azar en línea: análisis y perspectivas

En los últimos años, la industria de los juegos de azar en línea ha experimentado un crecimiento exponencial, impulsado por avances tecnológicos, la expansión del acceso digital y cambios en las regulaciones. Sin embargo, junto con esta…

Online hazardní hry: důvěryhodnost, regulace a inovace v digitálním prostoru

Moderní trend v digitálním sportu: bezpečné hraní v online kasinech Současný trh s online hazardními hrami představuje komplexní a dynamicky se vyvíjející sektor, který si uvědomuje důležitost důvěryhodnosti, transparentnosti…

La Evolución del Juego en Línea: Seguridad, Opiniones y Cómo Elegir Casinos Confiables

La industria del juego en línea ha experimentado un crecimiento exponencial en los últimos años, impulsado por avances tecnológicos, mayor acceso a dispositivos móviles y una regulación cada vez más estricta en diferentes países. Para…

Locații

Fetești, Ialomița | 42.000 tone
Strada Călărași nr. 606, Siloz Vest, Fetești, Ialomița,
925100 România

Slobozia, Ialomița | 30.000 tone
Șoseaua Brăilei nr. 10, Slobozia, Ialomița,
920095 România

Fundata, Ialomița | 28.500 tone
Fundata, Perieți,
927190 România

Hârșova, Constanța | 25.500 tone
Str. Revoluției nr. 64, lot 3/2 – lot 4 – lot 1,
Hârșova, Constanța,
905400 România

Ivănești, Ialomița | 19.000 tone
Str. Mihai Eminescu nr. 30A,
Ivănești, Ciulnița, Ialomița,
927082 România